Citate

Nu crede că exişti, fii convis că exişti! (Morpheus către Neo, filmul Matrix)
 
Stiinta Azi - te ajuta la teme la mate si fizica, cu probleme si referate
Acasă arrow Articole proprii arrow LHC-ul va fi repornit abia în 2009
LHC-ul va fi repornit abia în 2009 Imprimare E-mail
Scris sau tradus de Adrian Buzatu   
23 September 2008

Pe 23 septembrie 2008, CERN a emis o declaraţie de presă în care anunţă că acceleratorul Large Hadron Collider (LHC) va fi repornit numai în 2009. Vor fi necesare cel puţin câteva săptămâni pentru a repara defecţiunea apărută acum câteva zile, iar apoi trebuia oricum ca LHC-ul să intre în programul de iarnă când este oprit. Aşadar, abia în primavara lui 2009 vor începe iar coliziunile de protoni la LHC. Iată mai jos traducerea în română a declaraţiei de presă de la CERN, pe care am tradus-o pentru dumneavoastră.

LHC-ul va fi repornit abia în 2009

CERN, sau Laboratorul European de Fizica Particulelor, denumit în franceză Centre Europeen de Recherche Nucleaire şi în engleză European Organization for Nuclear Research, este cel mai mare laborator din lume în domeniul fizicii particulelor. Locaţia sa este la Geneva. În prezent, statele membre (în albastru ţările fondatoare, iar în verde ţăriile care au aderat la CERN mai târziu) sunt Austria, Belgia, Bulgaria, Republica Ceha, Danemarca, Elvetia, Finlanda, Franta, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Suedia şi Ungaria. (n.t. România este ultima ţară din fostul lagăr socialist care nu este încă membră CERN, până şi Bulgaria este membră încă din 1999!). India, Israel, Japonia, Federaţia Rusă, Statele Unite ale Americii, Turcia, Comisia Europeană şi UNESCO au statut de Observator.  

Geneva, 23 septembrie 2008. Investigaţiile de la CERN în urma scurgerii masive de heliu în sectorul 3-4 ale acceleratorului Large Hadron Collider (LHC) au revelat cauza cea mai probabilă a incidentului ca fiind o piesă defectuasă ce realiza conexiunea între doi magneţi ai acceleratorului.  Pentru a putea înţelege ceea ce s-a întâmplat, sectorul acesta trebuie readus la temperatura camerei, iar magneţii implicaţi în incident trebuie deschişi şi analizaţi. Aceasta va dura între trei şi patru săptămâni. De îndată ce investigaţia va fi gata, toate detaliile ei vor fi făcute publice.

"Desigur, acest incident este o lovitură psihologică, mai ales că acceleratorul fusese pornit cu aşa mare succes pe 10 septembrie", spune directorul general al CERN, Robert Aymar. "Cu toate acestea, succesul primei operări a LHC-ului este mărturile a anilor întregi de pregătiri minuţioase şi talentului echipelor implicate în construirea şi operarea complexului de accelerare de la CERN. Nu am nici cea mai mică îndoială că vom reuşi să depăşim acest impediment cu aceeaşi rigoare şi determinare".

Durata necesară pentru investigaţii şi apoi pentru reparaţii face imposibilă relansarea LHC-ului înainte de oprirea lui obligatorie pentru timpul iernii. De aceea, complexul de acceleratore va fi repornit doar în prima parte a primăverii lui 2009, iar fascicule de protoni în LHC vor apărea la scurt timp după aceea.

Acceleratoarele de particule asemenea LHC-ului sunt fiecare o maşinărie unică, construită cu tehnologiile de ultimă generaţie. Fiecare este propriul ei prototip. De aceea, este întotdeauna posibil să apară probleme şi incidente în stadiile de testare de la început.

"LHC-ul este un instrument foarte complex, imens ca şi dimensiune, dar şi testând limitele tehnologiei din multe domenii", spune Peter Limon, care a fost responsabil de testarea şi validarea primul accelerator din lume care a folosit magneţi superconductori la scară mare, anume acceleratorul Tevatron de la laboratorul de fizica particulelor Fermilab din SUA. "Din când în când apar evenimente neprevăzute care opresc temporar operaţiunile, pentru perioade de timp mai lungi sau mai scurte, în special în fazele timpurii ale experimentului".

CERN a primit cuvinte de susţinere de la câteva laboratoare din fizica particulelor, inclusiv de la laboratorul german DESY, gazda altui accelerator superconductor celebru, anume acceleratorul HERA, care a funcţionat între 1992 şi 2007.

"Noi, cei de la DESY, am urmărit cu mare interes şi entuziasm testele de validare ale acceleratorului LHC şi am fost impresionaţi de succesul primei zile", spune Albrecht Wagner, directorul DESY. "Sunt sigur că ai noştri colegi de la CERN vor rezolva problema rapid, iar noi vom continua să îi susţinem cât de mult putem".

Pentru mai multe informaţii, contactaţi James Gilles la Această adresă e-mail este protejată împotriva spamului, JavaScript trebuie activat pentru a putea vizualiza pagina.

Declaraţia de presă a CERN a fost tradusă pentru www.StiintaAzi.ro şi www.FizicaParticulelor.ro de Adrian Buzatu şi poate fi găsită în original aici.

Ultima actualizare ( 23 September 2008 )
 
< Precedent   Următor >

Creative Commons License
Continutul de pe acest site este publicat sub licenta Creative Commons Licence Attribution-Noncommercial-Share Alike 2.0 France.
Pentru explicatii simplificate, in romana, si instructiuni despre cum sa citati sursa continutului nostru, va rugam cititi aici.